Albirea dentara – 10 adevaruri

Albirea dentara este una dintre cele mai solicitate proceduri în domeniul stomatologiei cosmetice.

Un studiu publicat în Journal of the American Dental Association arată că 81,8 % din populaţie ar vrea să aibă dinţii mai albi.

În jurul acestor cifre și a termenului de „albire dentara” s-a construit o industrie întreagă şi se vorbește foarte mult despre subiectul dat în reviste, TV și internet.Informația este variată: de la tratamente naturiste până la soluții inspirate din Star Wars.Trebuie să remarc faptul că până și atitudinea multor medici dentiși este contradictorie pentru că fiecare vede situaţia din perspectiva proprie.

În tot acest amalgam de idei și poziții, noi cum ne raportăm la albirea dentară?

Voi încerca să fiu cât mai obiectiv și să vă prezint câteva adevăruri despre albirea dentara.

  1. Toate sistemele de albire dentara: de la benzile adezive pe care le poţi cumpăra în supermaket, până la kit-urile activate de lumini speciale, toate au ca și substanță activă peroxidul de hidrogen. Anume această componentă este responsabilă de albire. 
  2. Albirea nu se face cu acizi! Acesta este un mit în care crede foarte multă lume şi datorită lui sunt mai rezervaţi faţă de această procedură. Ph-ul sistemelor de albire este aproape de cel neutru.
  3. Un alt mit alimentat de trecutul istoric al acestei proceduri este că smalţul se distruge în timpul albirii. Din contra, kit-urile moderne pentru albire dentara conţin substanţe care remineralizează smalţul şi îl protejează de atacul acid.
  4. Timpul în care se menţine rezultatul nu depinde de metoda de albire dentara pe care o alegi. În fond, toate au la bază peroxidul de hidrogen. Contează doar obiceiurile pe care le ai: fumatul, consumul excesiv de cafea sau ceai.
  5. Sensibilitatea dentară este cea mai frecventă complicaţie, dar în cazul în care ai un medic dentist priceput, problema se rezolvă simplu.
  6. Albirea dentara este contraindicată copiilor și adolescenților, femeilor însărcinate și celor alergici la peroxid.
  7. Pastele de dinţi Whitening nu vă vor face dinţii mai albi. Acestea nu conțin peroxid de hidrogen. Folosirea îndelungată a acestor produse face dinții mai sensibili datorită efectului abraziv. În schimb ele au un efect psihologic puternic. Cei care le folosesc chiar cred că au dinţii mai albi – un exemplu clasic de efect placebo. 
  8. Metodele naturiste, precum sucul de lămâie, bicarbonatul de sodiu sau tot felul de infuzii cu ierburi, nu îți vor aduce zâmbetul dorit, dar te vor angaja în experienţe cu final dubios.
  9. Se supun albirii doar țesuturile naturale. Obturațiile, fațetele, coroanele nu-și schimbă culoarea după albire.
  10. Nu trebuie sa fim reticenţi faţă de albirea dentară, dar nici să exagerăm în privinţa asta. Este o opţiune minim invazivă care poate fi luată în calcul la începutul unui plan de tratament şi folosită conform indicaţiilor. De multe ori, anume albirea dentară este cireaşa de pe tort. Albirea dentara ne face la finalul tratamentului să exclamăm WOW!

 

Care este parerea ta despre această procedură?

 

Citește și articolul: Cea mai bună pastă de dinți este … 

One Comment

  1. Pingback: Fatete dentare Cluj-Napoca - dr. Dumitru Muntean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *