
Caria dentară este printre cele mai frecvent întâlnite afecțiuni în domeniul stomatologiei. Problemele dentare încep odată cu apariţia cariilor şi dacă acestea nu sunt tratate, în timp duc la o serie de complicaţii ce se pot termina cu extracţia dintelui. Din aceste considerente recomand tuturor să nu amâne vizitele la dentist și să rezolve problemele dentare din start.
Cum apare caria dentara?
Caria poate apărea pe orice suprafaţă a dintelui unde sunt condiţii pentru dezvoltarea plăcii bacteriene. Cele mai expuse sunt şanţurile de pe suprafaţa molarilor şi premolarilor, precum şi suprafeţele interdentare. În aceste zone se acumulează resturi alimentare și respectiv bacterii, formând este o structură bine organizată denumită placă dentară. Bacteriile transformă glucoza în acid, scăzând astfel nivelul Ph-ul, ceea ce în timp, duce la deminerealizarea smalţului.
Saliva este cea care vine să neutralizeze Ph-ul acid şi să compenseze lipsa de minerale prin procesul de remineralizare. Dacă demineralizarea este mai intensă decât remineralizarea, atunci apare leziunea carioasă. Nu putem vedea ce se petrece în placa bacteriană, dar ştim când s-a produs o leziune carioasă (“punctul negru”), deci putem spune că majoritatea medicilor dentiști operează cu consecința procesului carios, adică cu ceea ce se vede.
Citește și despre: Igiena orală completă